10884931_884162798270177_578940261_n
Present

Alina Schiopu

Șturlubatica și iubăreața de tine mai îmbătrânește cu un an. Cu această ocazie îmi doresc să notez și eu câteva gânduri care sper să însenineze suflețelul tău cel colorat.

Ești o fire caldă, plină de viață (nu știu ce ai mâncat când erai mică de ai atâta energie) și mă bucur că mereu reușești să îmi aduci un zâmbet pe buze cu zvăpăiala ta. Orice om are nevoie de astfel de creaturi vivace în viața sa.

Parcă și acum văd cum ai venit la ușa mea la cămin și m-ai întrebat dacă am să îți împrumut un „călcător”, iar eu am rămas blocată pentru câteva secunde fiindcă nu auzisem cuvântul până atunci. Apoi nu după mult timp, am ajuns să facem totul împreună și să împărțim frățește chiar și o bucată de pâine, o sarma, ș-un biscuit. Nu vreau să înșirui prea multe pentru că sunt convinsă că și tu le știi și le păstrezi acolo în sertarul tău cu amintiri. Ce-i al nostru, e doar al nostru… și în trei ani am avut parte de multe, chiar multe întâmplări țicnite împreună.

Prietenii trebuie să se accepte așa cum sunt, cu bune cu rele, chiar dacă poate uneori ideile lor nu coincid și intervin diferite neînțelegeri. Prietenul îl păstrezi în suflet, indiferent dacă e sau nu lângă tine. Tu ocupi un locșor special în al meu, care deși e mic (la propriu), e foarte încăpător.

My dear Princess Daiana, să continui să fii la fel ca și până acum.

 

Love you,

“Aia mică, mică…dar arrr” (așa cum îți place ție să îmi zici)

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply